Mi-e frica....

"Este boala ce nu doare
 Chiar dacă produce greaţă
 Şi de care omul moare
 De mai multe ori în viaţă."

In ultima perioada, am tot mai multe "probleme" printre care se numara si cea de AZI: mi-e frica sa fiu PROASTA! dada, nu radeti, nu glumesc, vorbesc foarte serios..
Nu stiu daca e din cauza jobului, din cauza ca evoluez sau din cauza ca am prea multi oameni prosti in jurul meu..
hmm...abstraaact!

Toată viaţa auzi în jurul tău oameni care se numesc unii pe alţii “proşti”. Dar ce înseamnă cu adevarat să fi prost? Asta m-am intrebat azi in timp ce ma relaxam dupa o zi grea la locul de munca: cum arata un om prost? cum iti dai seama ca e prost? dar mai ales: CUM GANDESTE UN OM PROST?
Ar fii interesant daca s-ar inventa un dispozitiv care sa te anunte cand esti prost. Adica, in momentul in care o iei pe ulei, sa existe un semnal gen: sa te faci mov la fata, sau sa ti se infunde urechile, sau sa te manance pielea, nush ORICE care sa iti dea de inteles ca esti PROST si ca trebuie sa iei o pauza. Ar fii prea simplu, nu?
Dacă e adevarat că înţelepciunea e ca o piatră rară, nu se poate încă ştii dacă prostia e ca o boală. Şi dacă ar fi, oricum este nevindecabilă. Fiindcă primul pas pe care trebuie să-l facă bolnavul spre vindecare este acela de a deveni conştient de boala sa. Abia după aceea ajunge pe mâna medicilor. Dar cum, Doamne-fereşte, să-i spui unui prost că e prost ? Şi, mai ales, cum şi-ar putea da el însuşi seama de gravitatea faptului, când el îşi poartă prostia ca pe o virtute, sau şi mai rău, ca pe însăşi raţiunea existenţei lui : nimic nu străluceşte mai tare ca mândria prostului !

"Încercând să înţelegi lumea aceasta, în care trăim, vei da de prostie. Încercând s-o schimbi, te vei lovi de proşti"

Acum trebuie sa marturisesc, am avut momente cand am fost proasta (asta inseamna ca nu sunt proasta pe bune, nu???) si probabil voi mai avea momente (asta nu suna prea bine) dar imi place sa cred ca am oameni in jurul meu care NU sunt prosti, si care ma mai trag de maneca sau de urechi si ma aduc pe calea cea buna. De multe ori ma surprind in mijlocul unei conversatii ca imi pun intrebarea: oare acum sunt proasta? oare ce crede cel cu care vorbesc? daca zic asta, siguur o sa zica: ce proasta esti! ceea ce nu e deloc ok! Sunt prea stresata de faptul ca pot sa dau in prostie, incat chiar voi ajunge sa fiu proasta!

Sunt inconjurata de multi oameni prosti, pe care incerc sa-i evit cat de mult pot si incerc cu toate puterile mele omenesti sa-mi pastrez langa mine oamenii de la care chiar am ceva de invatat!

 

 

“M-am hotarat sa devin prost” – Martin Page

Cand esti mai fericit? Cand inteligenta ta depaseste unele limite sau cand iti traiesti viata in umbra prostiei? Antoine, un tanar francez, ajunge la concluzia ca “sa gandesti mult este, in lumea de azi, un handicap” si se hotaraste sa “¦ devina prost pentru ca “sa devii ceva mai prost poate fi o idee inteligenta“. Dar cum sa faca ca sa obtina aceasta “¦ prostie?
Neavand experienta incepe cum stie el mai bine, adica prin a citi. In cele din urma decide sa devina un “¦ betiv profesionist si isi gaseste chiar si un “meditator“� in primul bar in care intra. Cei doi poarta o discutie “stiintifica“� despre ce inseamna sa fii alcoolic si ajung la concluzia ca Antoine poate fi alcoolic. Isi ia o halba de bere si dupa ce o bea “¦ intra in coma alcoolica.
Daca betiv profesionist nu a putut fi tanarul personaj decide sa se sinucida, inscriindu-se la un curs de “¦ sinucidere, unde, bineinteles, nu exista nimeni cu experienta care sa le predea arta sinuciderii. Deci, reuseste si de data asta sa o dea in bara.
Intr-un final “eroul“� reuseste sa isi reduca nivelul de inteligenta cu ajutorul unor droguri prescrise de medicul sau de familie. Se angajeaza ca broker si castiga foarte multi bani, dupa care pierde tot. Intr-un final renaste alaturi de o tanara frantuzoaica.
”Sfatul criticului: Daca nu ati mai ras de mult la o carte, e timpul sa o faceti citind aceste pagini. Disperarea lui Antoine ca nu e ca toti nataraii e cat se poate de autentica, cu atat mai mult cu cat nimeni nu-l intelege ““ de unde situatii irezistibil de comice.
Sfatul al doilea: Imprumutati cartea unui prieten la care tineti mult, mai ales daca e cam mohorat cand vorbiti la telefon.“

Pe Tocuri!

Intr-o dimineata, venind spre lucru m-am lovit de o problema existentiala! In Timisoara nu prea poti sa mergi PE JOS, pe tocuri! De ce? Pai risti sa-ti rupi gatul de n-shpe mii de ori pana la destinatie.

Stand aproape de job, vin pe jos…in mod normal fac 10 min..ei, in dimineata cu pricina, am facut 20 de minute! Adevarat, mi-am luat niste tocuri de n-sphe mii de inchi cu platforma, afara era urat ca naiba, al meu m-a mai pus sa car si o plasa, in mana tineam si umbrella, pe umar aveam geanta, mai trebuia sa fiu atenta si la surprizele ce pot aparea (desi se presupune ca stiu fiecare groapa ca doar practic drumul asta de 3 ani jumate zilnic), PREA MULT PTR ECHILIBRUL MEU! 

M-am simtit  parca as fi escaladat un munte, trebuia sa fiu atenta la denivelari, la crapaturi, la imbinarile pavajelor, mai trebuia sa fiu atenta si cum merg, sa stau drept, sa nu merg cocosata, chiar daca stau cu privirea in pamant, totusi sa nu para ca sunt posomorata! Pfoai, o adevarata arta mersul asta pe tocuri.

Singurele portiuni pretabile pentru astfel de tocuri erau aleea din fata blocului si aleea dintre business Center-uri…pfoai, odata ajunsa in fata cladirilor, m-am simtit ALT OM!  Nu tu denivelari, nu tu gropi..alta viata! Puteam sa bag mersul meu de doamna !

Al meu barbat mi-a pus o intrebare inteligenta: da cine te chinuie? Adevarul e ca noua femeilor ne place sa fim chinuite..ohoooooo si inca cum! Nu m-a pus nimeni, normal…job-ul nu mi-o cere, da am zis ca orice femeie care se respecta mai face si sacrificii dinastea din cand in cand.

In concluzie, pe tocuri mergi doar cand ai sofer care sa te ia din fata scarii si sa te lase in fata cladirii unde ai job-ul! Saaauuu in cazul in care asfaltul iti permite.